de Vlad Mihut
Ieri seară m-am întâlnit cu un client care a trecut recent prin procedura de insolvenţă. Proces dureros, cu mult stres şi multă bătaie de cap, care a pornit de la faptul că asociaţii nu au dat atenţie indicatorilor afacerii, şi în consecinţă n-au ştiut niciodată foarte clar ce au în "ogradă".
Ajuns la insolvenţă cu afacerea veche, clientul meu a hotărât să o ia de la capăt, cu toate învăţăturile de minte din prima experienţă. Admirabil curajul de a porni din nou. Îl întreb cum merge afacerea nouă şi îmi spune că le plăteşte furnizorilor materia primă cash, pentru a nu acumula datorii, şi încasează tot cash de la clienţi. După care concluzionează că probabil a fost pe profit anul acesta, din moment ce nu are nici un fel de datorii.
Îl întreb dacă urmăreşte constant indicatorii de bază ai afacerii – vânzări, costuri, profit… şi îmi spune că soţia s-a înscris la facultate la profil de contabilitate. Răsuflă uşurat, sperând că în sfârşit a găsit un contabil în care să aibă încredere.
Îl întreb din nou dacă soţia îi pregăteşte rapoarte financiare periodice şi răspunde că soţia îi poate pregăti rapoarte, dacă i le cere. Doar că până acum nu i-a cerut. Totuşi, e foarte sigur că afacerea e pe profit.
Îl întreb consternat de ce nu cere totuşi rapoarte, mai ales după experienţa insolvenţei, şi îmi spune zâmbind că "nici ciobanu' nu-şi numără oile, să vadă câte sunt, că dacă le numără se teme că nu ies la socoteala. Sic.
