de Ionut Mareci
Fondurile structurale au fost disponibile atât înainte de aderarea României la UE cât şi după acest moment. Cu toate acestea o mică parte din întreprinzători au manifestat şi manifestă interes faţă de aceste oportunităţi de finanţare europene.
Cei mai mulţi se plâng de birocraţia excesivă pe care obţinerea fondurilor o presupune, alţii nu dispun de partea de confinanţare iar alţii nu văd partea de beneficiu pe care programele europene o oferă (28-30 milioane Euro din partea UE pentru perioada 2007-2013).
In cele ce urmează, vom observa pe scurt unul din avantajele pe care accesarea unei finanţări europene le oferă iniţiativelor antreprenoriale.
Orice afacerist este interesat de rentabilitatea afacerii pe care o conduce. Cu cât rentabilitatea este mai mare, cu atât este mai bine. Cuantificarea profitabilităţii se face prin mai multe metode confirmate în teoria economică.
Una dintre aceste metode destul de des întâlnită în practica afacerilor se numeşte “payback period”. Este folosită datorită simplităţii ei. Ea se referă la perioada de timp necesară pentru profitul unei investiţii să acopere investiţia iniţială. Spre exemplu, dacă avem o investiţie iniţială de 220.000 Euro care produce un profit anual de 20.000 Euro înseamnă că sunt necesari 11 ani pentru a acoperi în totalitate investiţia.
Ei bine, când se semnează un contract de finanţare pe fonduri europene, perioada necesară pentru recuperarea sau acoperirea aceleiaşi investiţii este de 3 ani si ~4 luni. Pentru că Autoritatea de Management a domeniului sau măsurii respective se angajează să returneze, în general, până la 70% din investiţia pe care solicitantul o bugetează.
Astfel, din investiţia iniţială de 220.000 Euro, 154.000 Euro (reprezentând cele 70 de procente contractate din fonduri europene) şi 40.000 Euro (reprezentant profitul pe anul I şi II) se întorc în primi 2 ani de activitate, rămânâd pentru anii următori de recuperat încă 26.000 Euro. Asta înseamnă aproximativ un an şi 4 luni. Deci, durata de amortizare a afacerii este în total de aproximativ 3 ani şi 4 luni.
Fără a mai lua în calcul alte modalităţi de rafinare a metodei “payback period” (cum ar fi valoarea în timp a banilor, costul de oportunitate sau rata internă de rentabilitate) observăm de departe că fondurile europene reprezintă un avantaj net pentru afaceriştii care decid să le acceseze.
Pentru mai multe detalii despre cum se pot accesa fondurile europene vă rugăm să ne contactaţi la telefon 0749 158 586, prin e-mail: galati@romcom.ro.
marți, 21 septembrie 2010
sâmbătă, 11 septembrie 2010
Ciobanul nu-şi numără oile, să vadă câte sunt...
de Vlad Mihut
Ieri seară m-am întâlnit cu un client care a trecut recent prin procedura de insolvenţă. Proces dureros, cu mult stres şi multă bătaie de cap, care a pornit de la faptul că asociaţii nu au dat atenţie indicatorilor afacerii, şi în consecinţă n-au ştiut niciodată foarte clar ce au în "ogradă".
Ajuns la insolvenţă cu afacerea veche, clientul meu a hotărât să o ia de la capăt, cu toate învăţăturile de minte din prima experienţă. Admirabil curajul de a porni din nou. Îl întreb cum merge afacerea nouă şi îmi spune că le plăteşte furnizorilor materia primă cash, pentru a nu acumula datorii, şi încasează tot cash de la clienţi. După care concluzionează că probabil a fost pe profit anul acesta, din moment ce nu are nici un fel de datorii.
Îl întreb dacă urmăreşte constant indicatorii de bază ai afacerii – vânzări, costuri, profit… şi îmi spune că soţia s-a înscris la facultate la profil de contabilitate. Răsuflă uşurat, sperând că în sfârşit a găsit un contabil în care să aibă încredere.
Îl întreb din nou dacă soţia îi pregăteşte rapoarte financiare periodice şi răspunde că soţia îi poate pregăti rapoarte, dacă i le cere. Doar că până acum nu i-a cerut. Totuşi, e foarte sigur că afacerea e pe profit.
Îl întreb consternat de ce nu cere totuşi rapoarte, mai ales după experienţa insolvenţei, şi îmi spune zâmbind că "nici ciobanu' nu-şi numără oile, să vadă câte sunt, că dacă le numără se teme că nu ies la socoteala. Sic.
joi, 9 septembrie 2010
FEADR - Prima împădurire a terenurilor agricole
de Andrei Bondar
Se pot pregăti un nou tip de proiecte în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), şi anume Măsura 2.2.1 – „Prima împădurire a terenurilor agricole”. Această măsură este aşteptată de mult timp de către fermierii care doresc să împădurească terenurile agricole aflate în proprietate sau în arendă.
În cadrul măsurii 2.2.1 - „Prima împădurire a terenurilor agricole” sunt eligibile următoarele categorii de solicitanţi:
1. După statulul juridic:
* Persoanele fizice (inclusiv persoanele fizice autorizate);
* Persoanele juridice (societăţile comerciale);
* Grupurile sau asociaţiile de persoane fizice sau juridice;
* Autorităţile publice locale (primăriile) deţinătoare de teren agricol, numai pentru compesarea costurilor legate de înfiinţarea plantaţiilor forestiere şi pentru cheltuielile aferente întocmirii proiectulului de împădurire.
2. După activitatea desfăşurată:
* Fermieri;
* Alţi deţinători de teren agricol.
Câteva condiţii şi criterii de eligibilitate a terenurilor agricole:
* Solicitantul trebuie să facă dovada deţinerii de teren agricol. Terenul trebuie să fi fost declarat la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) în urmă cu cel puţin doi ani;
* Pajiştile naturale permanete sunt eligibile dacă sunt afectate de fenomene de degradare a solului;
* Terenurile agricole trebuie să fie în proprietate, concesiune sau arendă;
* Suprafaţa agricolă propusă pentru împădurire sa fie de minim 0,5 hectare.
Tipurile de plăţi aferente măsurii 2.2.1 - „Prima împădurire a terenurilor agricole” sunt următoarele:
* O primă pentru lucrările de înfiinţare a plantaţiilor forestiere, în funcţie de zona geografică: câmpie – 1.900 euro/hectar; deal – 1.660 euro/hectar; şi munte – 1.560 euro/hectar.
* O primă anuală pentru lucrările de întreţinere a plantaţiei pe o perioadă de 5 ani, variabilă în funcţie de zona geografică şi de anul de întreţinere;
* O primă compensatorie anuală pe hectar, pentru pierderea de venit ca urmare a împăduririi, aceasta este fixă pentru o perioadă de 15 ani. Aceasta diferă în funcţie de clasificarea beneficiarilor: fermierii primesc 215 euro pe an iar non-fermierii primesc 110 euro pe an.
Sprijinul public (comunitar şi naţional) acordat în cadrul acestei măsuri nu va depăşi 70% din costurile standard pentru înfiinţarea plantaţiei. Primele pentru întreţinerea plantaţiilor pe o perioadă de până la 5 ani şi cele pentru compensarea pierderilor de venit agricol pe o perioadă de 15 ani vor fi acoperite în proporţie de 100% din fonduri publice.
Pentru persoanele fizice costurile eligibile pentru realizarea proiectului tehnic nu trebuie să depăşească 70 euro/ha pentru suprafeţe de până la 50 ha, 50 euro pentru suprafeţe între 51 şi 150 ha, 30 euro pentru suprafeţe mai mari de 151 ha.
Pentru persoanele juridice, cheltuielile pentru proiectele tehnice se suportă din sprijinul acordat prin măsură şi nu pot depăşi 10% din valoarea eligibilă a proiectului.
Proiectele se vor putea depune începând din data de 01 Octombrie 2010, sesiunea de depunere proiecte ţine până în data de 30 Octombrie 2010.
Dacă vreţi să beneficiaţi de aceste oportunităţi de finanţare nerambursabilă, vă invităm să luaţi acum legătura cu un consultant ROMCOM telefonic la 0336 401 172, prin email la galati@romcom.ro
Se pot pregăti un nou tip de proiecte în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), şi anume Măsura 2.2.1 – „Prima împădurire a terenurilor agricole”. Această măsură este aşteptată de mult timp de către fermierii care doresc să împădurească terenurile agricole aflate în proprietate sau în arendă.
În cadrul măsurii 2.2.1 - „Prima împădurire a terenurilor agricole” sunt eligibile următoarele categorii de solicitanţi:
1. După statulul juridic:
* Persoanele fizice (inclusiv persoanele fizice autorizate);
* Persoanele juridice (societăţile comerciale);
* Grupurile sau asociaţiile de persoane fizice sau juridice;
* Autorităţile publice locale (primăriile) deţinătoare de teren agricol, numai pentru compesarea costurilor legate de înfiinţarea plantaţiilor forestiere şi pentru cheltuielile aferente întocmirii proiectulului de împădurire.
2. După activitatea desfăşurată:
* Fermieri;
* Alţi deţinători de teren agricol.
Câteva condiţii şi criterii de eligibilitate a terenurilor agricole:
* Solicitantul trebuie să facă dovada deţinerii de teren agricol. Terenul trebuie să fi fost declarat la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) în urmă cu cel puţin doi ani;
* Pajiştile naturale permanete sunt eligibile dacă sunt afectate de fenomene de degradare a solului;
* Terenurile agricole trebuie să fie în proprietate, concesiune sau arendă;
* Suprafaţa agricolă propusă pentru împădurire sa fie de minim 0,5 hectare.
Tipurile de plăţi aferente măsurii 2.2.1 - „Prima împădurire a terenurilor agricole” sunt următoarele:
* O primă pentru lucrările de înfiinţare a plantaţiilor forestiere, în funcţie de zona geografică: câmpie – 1.900 euro/hectar; deal – 1.660 euro/hectar; şi munte – 1.560 euro/hectar.
* O primă anuală pentru lucrările de întreţinere a plantaţiei pe o perioadă de 5 ani, variabilă în funcţie de zona geografică şi de anul de întreţinere;
* O primă compensatorie anuală pe hectar, pentru pierderea de venit ca urmare a împăduririi, aceasta este fixă pentru o perioadă de 15 ani. Aceasta diferă în funcţie de clasificarea beneficiarilor: fermierii primesc 215 euro pe an iar non-fermierii primesc 110 euro pe an.
Sprijinul public (comunitar şi naţional) acordat în cadrul acestei măsuri nu va depăşi 70% din costurile standard pentru înfiinţarea plantaţiei. Primele pentru întreţinerea plantaţiilor pe o perioadă de până la 5 ani şi cele pentru compensarea pierderilor de venit agricol pe o perioadă de 15 ani vor fi acoperite în proporţie de 100% din fonduri publice.
Pentru persoanele fizice costurile eligibile pentru realizarea proiectului tehnic nu trebuie să depăşească 70 euro/ha pentru suprafeţe de până la 50 ha, 50 euro pentru suprafeţe între 51 şi 150 ha, 30 euro pentru suprafeţe mai mari de 151 ha.
Pentru persoanele juridice, cheltuielile pentru proiectele tehnice se suportă din sprijinul acordat prin măsură şi nu pot depăşi 10% din valoarea eligibilă a proiectului.
Proiectele se vor putea depune începând din data de 01 Octombrie 2010, sesiunea de depunere proiecte ţine până în data de 30 Octombrie 2010.
Dacă vreţi să beneficiaţi de aceste oportunităţi de finanţare nerambursabilă, vă invităm să luaţi acum legătura cu un consultant ROMCOM telefonic la 0336 401 172, prin email la galati@romcom.ro
miercuri, 1 septembrie 2010
Cum îmi poate ajuta afacerea un credit pe termen scurt?
de Dorin Pantea
Orice credit poate fi o binecuvântare sau un blestem pentru cel care l-a contractat (şi nu numai). Diferenţa o face în primul rând utilitatea lui. Dacă acel credit a satisfăcut anumite nevoi (a nu se citi mofturi) şi, mai mult, dacă a fost folosit în scopuri productive, el poate fi de multe ori o binecuvântare. Creditul se poate transforma, însă, într-o povară greu de suportat atunci când utilizarea lui nu a adus un plus real de valoare în activitatea agentului economic.
Când vorbim despre nevoi, trebuie să facem distincţia între nevoile de lungă durată şi cele de moment sau de scurtă durată. În general, nevoile pe termen lung se referă la investiţii , pe când cele pe termen scurt sunt generate de sezonalitatea activităţii sau de situaţii neprevăzute care apar în orice activitate economic. Ca principiu, cele din prima categorie se finanţează prin împrumuturi pe termen lung, având în vedere că şi beneficiile pe care le produc investiţiile se resimt de obicei pe o durată mai lungă, iar nevoile pe termen scurt ar trebui finanţate prin împrumuturi tot pe termen scurt.
Se pune aşadar întrebarea: Când este oportun un credit pe termen scurt? Răspunsul este dat în primul rând chiar de principiul enunţat mai sus. Un credit pe termen scurt ar trebui să satisfacă anumite nevoi de moment apărute în activitate. Ar putea fi vorba, spre exemplu, de completarea fondului de marfă, necesară din pricina neîncasării la timp a mărfii vândute sau din cauza vitezei scăzute de rotaţie a stocurilor. Sau ar putea fi vorba de un necesar de capital de lucru care să vizeze creşterea nivelului producţiei, fie permanentă, fie pentru onorarea unor comenzi speciale. Un alt motiv legitim pentru contractarea unui credit pe termen scurt îl reprezintă şi onorarea unor obligaţii faţă de parteneri (de ex. furnizori), obligaţii care dacă ar rămâne neachitate ar putea cauza disfuncţionalităţi sau pierderi în alte zone ale afacerii.
Un caz special îl reprezintă creditele acordate pentru acoperirea datoriilor faţă de stat. Acestea sunt, însă, destul de riscante din următorul motiv: deşi pot salva situaţia pe moment, totuşi, dacă activitatea în cauză nu este una profitabilă (lucru foarte posibil având în vedere că există deja datorii neachitate), atunci nu se întâmplă altceva decât o amânare a inevitabilului, chiar cu consecinţe mai grave, întrucât debitorul ar putea pierde în final şi eventualele garanţii solicitate de bancă pentru aceste credite.
Oricare ar fi destinaţia specifică a creditului, trebuie avut în vedere de la bun început faptul că ratele trebuie achitate. Avantajul dat de faptul că dobânda totală aferentă creditului este mai mică la un credit pe termen scurt decât la unul pe termen lung este contrabalansat de dezavantajul de a avea rate lunare mai mari decât la un împrumut pe termen mediu sau lung. Tocmai de aceea este foarte important să se previzioneze de la început un flux de numerar cât mai realist, iar ratele lunare să fie adaptate în funcţie de acesta.
Trebuie precizat aici faptul că multe companii au avut probleme din cauza faptului că au contractat credite pe termen scurt mizând pe anumite încasări probabile. Este cazul fermierilor care mizează pe subvenţiile agricole , subvenţii care în ultimul timp nu au fost plătite la termen şi în întregime. Este, de asemenea, cazul întreprinzătorilor care au de încasat diverse sume de la clienţi prin instrumente de plată, dar şi al celor care contează pe credite pe care le vor contracta sau pe diverse tranzacţii pe care le vor realiza în viitor (am întâlnit numeroase cazuri în care un teren care este „vândut” nu se mai vinde sau un credit „aprobat” nu se mai aprobă).
La creditele pe termen scurt şi în mod special la liniile de credit ar fi de preferat ca în orice moment să existe active lichide sau resurse disponibile pentru a putea achita sumele respective în caz de nevoie urgentă. În ultimii ani au apărut tot mai multe situaţii în care instituţiile de finanţare au refuzat să mai prelungească liniile de credit şi au solicitat rambursarea integrală sumelor, sub formă de credite, pe perioade relativ scurte de timp. Astfel, debitorii s-au trezit pe neaşteptate că au de achitat sume mari de bani în câteva rate lunare, lucru imposibil pentru unii dintre ei întrucât nu dispuneau de active lichide.
Dincolo de toate, trebuie reţinut faptul că scopul creditului trebuie să fie dezvoltarea afacerii sau cel puţin supravieţuirea acesteia până la vremuri mai bune. În aceste condiţii, probabil că un moto potrivit ar fi: „Un credit necontractat este mai bun decât unul neachitat.” Aceasta, bineînţeles, doar dacă şi intenţionezi să îl achiţi.
Orice credit poate fi o binecuvântare sau un blestem pentru cel care l-a contractat (şi nu numai). Diferenţa o face în primul rând utilitatea lui. Dacă acel credit a satisfăcut anumite nevoi (a nu se citi mofturi) şi, mai mult, dacă a fost folosit în scopuri productive, el poate fi de multe ori o binecuvântare. Creditul se poate transforma, însă, într-o povară greu de suportat atunci când utilizarea lui nu a adus un plus real de valoare în activitatea agentului economic.
Când vorbim despre nevoi, trebuie să facem distincţia între nevoile de lungă durată şi cele de moment sau de scurtă durată. În general, nevoile pe termen lung se referă la investiţii , pe când cele pe termen scurt sunt generate de sezonalitatea activităţii sau de situaţii neprevăzute care apar în orice activitate economic. Ca principiu, cele din prima categorie se finanţează prin împrumuturi pe termen lung, având în vedere că şi beneficiile pe care le produc investiţiile se resimt de obicei pe o durată mai lungă, iar nevoile pe termen scurt ar trebui finanţate prin împrumuturi tot pe termen scurt.
Se pune aşadar întrebarea: Când este oportun un credit pe termen scurt? Răspunsul este dat în primul rând chiar de principiul enunţat mai sus. Un credit pe termen scurt ar trebui să satisfacă anumite nevoi de moment apărute în activitate. Ar putea fi vorba, spre exemplu, de completarea fondului de marfă, necesară din pricina neîncasării la timp a mărfii vândute sau din cauza vitezei scăzute de rotaţie a stocurilor. Sau ar putea fi vorba de un necesar de capital de lucru care să vizeze creşterea nivelului producţiei, fie permanentă, fie pentru onorarea unor comenzi speciale. Un alt motiv legitim pentru contractarea unui credit pe termen scurt îl reprezintă şi onorarea unor obligaţii faţă de parteneri (de ex. furnizori), obligaţii care dacă ar rămâne neachitate ar putea cauza disfuncţionalităţi sau pierderi în alte zone ale afacerii.
Un caz special îl reprezintă creditele acordate pentru acoperirea datoriilor faţă de stat. Acestea sunt, însă, destul de riscante din următorul motiv: deşi pot salva situaţia pe moment, totuşi, dacă activitatea în cauză nu este una profitabilă (lucru foarte posibil având în vedere că există deja datorii neachitate), atunci nu se întâmplă altceva decât o amânare a inevitabilului, chiar cu consecinţe mai grave, întrucât debitorul ar putea pierde în final şi eventualele garanţii solicitate de bancă pentru aceste credite.
Oricare ar fi destinaţia specifică a creditului, trebuie avut în vedere de la bun început faptul că ratele trebuie achitate. Avantajul dat de faptul că dobânda totală aferentă creditului este mai mică la un credit pe termen scurt decât la unul pe termen lung este contrabalansat de dezavantajul de a avea rate lunare mai mari decât la un împrumut pe termen mediu sau lung. Tocmai de aceea este foarte important să se previzioneze de la început un flux de numerar cât mai realist, iar ratele lunare să fie adaptate în funcţie de acesta.
Trebuie precizat aici faptul că multe companii au avut probleme din cauza faptului că au contractat credite pe termen scurt mizând pe anumite încasări probabile. Este cazul fermierilor care mizează pe subvenţiile agricole , subvenţii care în ultimul timp nu au fost plătite la termen şi în întregime. Este, de asemenea, cazul întreprinzătorilor care au de încasat diverse sume de la clienţi prin instrumente de plată, dar şi al celor care contează pe credite pe care le vor contracta sau pe diverse tranzacţii pe care le vor realiza în viitor (am întâlnit numeroase cazuri în care un teren care este „vândut” nu se mai vinde sau un credit „aprobat” nu se mai aprobă).
La creditele pe termen scurt şi în mod special la liniile de credit ar fi de preferat ca în orice moment să existe active lichide sau resurse disponibile pentru a putea achita sumele respective în caz de nevoie urgentă. În ultimii ani au apărut tot mai multe situaţii în care instituţiile de finanţare au refuzat să mai prelungească liniile de credit şi au solicitat rambursarea integrală sumelor, sub formă de credite, pe perioade relativ scurte de timp. Astfel, debitorii s-au trezit pe neaşteptate că au de achitat sume mari de bani în câteva rate lunare, lucru imposibil pentru unii dintre ei întrucât nu dispuneau de active lichide.
Dincolo de toate, trebuie reţinut faptul că scopul creditului trebuie să fie dezvoltarea afacerii sau cel puţin supravieţuirea acesteia până la vremuri mai bune. În aceste condiţii, probabil că un moto potrivit ar fi: „Un credit necontractat este mai bun decât unul neachitat.” Aceasta, bineînţeles, doar dacă şi intenţionezi să îl achiţi.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)